Urmează un week-end plin pe Valea Hârtibaciului. Chemarea Agnitei – VIDEO

Agnita se pregătește pentru un sfârșit de săptămâna plin de evenimente la care sunt așteptați, pe lângă localnici, toți sibienii. Primăria orașului a adresat o invitație virtuală tuturor doritorilor, un video postat pe pagina sa de facebook.

Practic, fiecare zi a week-end-ului oferă ocazia unor activități, de la cele de ciclism din cadrul Campionatelor Naționale de Șosea 2023 (23 iunie- Proba de contratimp individual, 24/25 iunie- Proba de fond), la cele din cadrul Crosului Agnitei (24 iunie) și la cele de pe agenda Picnicului Muzical (24, 25 iunie).
Crosul Agnitei (ajuns la ediția a II-a) are o cauza umanitară: amenajarea unui loc de joacă în satul aparținător Ruja.
Sâmbătă seară se va organiza o discotecă în aer liber, iar duminică după-amiază, după ce pe scenă vor urca promotorii tradițiilor și obiceiurilor din zonă, în fața publicului, în Pădurea Steinburg, va reveni Filarmonica de Stat din Sibiu. Împreună cu artiștii Corului de copii și tineret ”Symbol – Jean-Lupu”, filarmoniștii vor susține un concert dedicat muzicii pentru copii din filmul românesc.

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.