O stradă din Săliște și prea puține articole recente vorbesc pe larg despre personalitatea și talentul unui sibian plecat dintr-o familie de țărani din Mărginime și ajuns – așa cum spunea despre el Lucian Pintilie- ˝cea mai înaltă instanţă intelectuală a cineaştilor˝.
Numele său este Victor Iliu, iar performanțele sale profesionale cele mai la îndemână de menționat sunt regia filmelor Moara cu noroc (de fapt ˝La Moara cu noroc˝) și În sat la noi. Dincolo de acestea două, însă, Victor Iliu a fost un specialist (neașteptat dacă îi socotim nu atât rădăcinile, cât traseul timpuriu) al cinematografiei, apreciat de nume care astăzi îl depășesc că notorietate, precum Liviu Ciulei sau Lucian Pintilie.
A însemnat enorm pentru mulți dintre cei care au produs marile (și micile!) filme românești din trecut, a fost profesorul lor, reperul lor, a fost președinte al Uniunii Cineaștilor din România (primul!), a fost critic cinematografic, gazetar și a fost, în plus, artist plastic, desenator și pictor.
Le-a fost profesor lui Mircea Veroiu, Dan Pița sau Nicolae Cabel (care a scris, cu ocazia Centenarului Cinematografiei Românești o carte despre Victor Iliu), dar și altora deveniți la fel de pricepuți în a șaptea artă.
Iliu s-a născut la Râu Sadului în 1912 și nu la Săliște așa cum se spune. A ajuns, însă, în Capitala Mărginimii de mic, odată cu părinții săi. A urmat școala primară, gimnaziul și liceul la Săliște, iar apoi Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București. I se prefigura o carieră de funcționar…
˝Părinţii mă destinaseră carierei de funcţionar şi eu învăţam matematică deşi, uneori, îmi plăcea să petrec vreun ceas la o societate literară întemeiată în şcoală. Eram un critic temut. Pe urmă, când am împlinit 18 ani, am încercat să dau examen pentru bursă la Academia comercială din Bucureşti. Nimeni, părinţii mei mai cu seamă, n-au fost convinşi c-am să izbutesc. Nici chiar eu. Şi totuşi… spre uimirea mea, am luat examenul. Curînd au început preocupările artistice: scriam versuri, desenam, citeam…˝- își amintește în 1964, într-un interviu pentru Revista Cinema, Victor Iliu. Tot acolo povestește cum filmele la care mergea i-au stârnit curiozitatea, apoi pasiunea și în fine dorința de a face cinematografie.
Victor Iliu a fost contemporanul vremurilor tulburi ale lumii. Se angajează în 1941 la Oficiul Național al Cinematografiei și tot în acea perioada (înainte de august 1944!) este arestat. La întoarcerea în muncă i se interzice să mai participe la realizarea jurnalelor de actualități (pe atunci difuzate în cinematografe). După venirea comuniștilor devine angajat al Scânteii și se întoarce la realizarea jurnalelor de actualități ale Oficiului Cinematografiei. Participă, la Moscova, la un stagiu de specializare după care ocupă, pe rând , funcția de director al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC, astăzi UNATC), pe cea de redactor șef al Revistei Cinema, apoi devine profesor la IATC.
Victor Iliu a fost un copil, apoi un tânăr și , în fine, un adult special într-o perioadă tulbure a României.
În documentarea pentru acest articol am descoperit , în Revista Universul Copiilor din anul 1927, apartanența sa și a fratelui sau, artistul Iosif Iliu ( cu doi ani mai mic) la Asociația Bunilor Copii din România (ABC) . Firește, niciuna dintre preocupările micului Victor Iliu nu era posibilă fără ca părinții să-și dorească emanciparea copilului/copiilor lor. Ce a fost după, însă, a fost strict alegerea sa de a aprofunda și de a construi pentru propriul viitor.
Da, a fost sedus de mesajele timpului său ! Dar ceea ce a realizat ca profesionist este deasupra tuturor acestora.
Moara cu noroc a lui Victor Iliu este, spun specialiștii, opera riguroasă a cinematografiei românești.
De altfel, în 2008 , 40 de critici de film din țară au făcut un top al celor mai bune filme românești ale tuturor timpurilor, iar Moara cu noroc se află pe poziția a șaptea.
Genericul filmului dovedește și el, prin numele celor deveniți mari, ce fel de școală a creat Victor Iliu in jurul său: compozitorul Paul Constantinescu, scenariştii Alexandru Struţeanu şi Titus Popovici, scenografii Nicolae Teodoru şi Filip Dumitriu, autoarea costumelor Florina Tomescu, regizorul secund Liviu Ciulei, operatorul secund Ştefan Horvath.
Iar distribuția… Ei bine, este formată din numele pe care, apoi, părinții noștri le căutau în filmele epocii: Constantin Codrescu, Ioana Bulcă, Geo Barton, Colea Răutu , Marietta Rareş, Sandu Sticlaru…
Victor Iliu a murit secerat de boală la doar 56 de ani.
În Revista Cinema, în 1968, anul morții, Lucian Pintilie și-l amintește:
˝ În toate momentele mele de cumpănă întorceam faţa mea ignorantă spre el, iar el era întotdeauna acolo, cu tăcerile lui, cu bizareriile lui, cu lentoarea lui insuportabilă proştilor…, cu fantastica lui claritate de idei.(…)
De altfel orice tristeţe pare vulgară când mă gândesc că el a trăit ani de zile în vecinătatea amicală a morţii…
Glumele sale negre mă fac şi azi să râd nervos, întunecat, vital. În surâsul său de porţelan cu care întâmpina lanţul din ce în ce mai concentrat al tuturor atrocităţilor fiziologice, eu ştiu că era mai multă bărbăţie decât la toţi toreadorii lui Hemingway. Surâsul său e un surâs exemplar, e un surâs−cheie, e un surâs al rezistenţei˝- scria Liviu Ciulei.