În ultimii ani am avut posibilitatea de a organiza și de a participa la o serie de întâlniri ale actorilor culturali cu din România. România culturală a fost lovită, la fel cum au fost toate celelalte state, de pandemia Covid. Aceasta situație pandemică ne-a permis să analizăm care este cu adevărat viața culturală din România. Răspunsul este unul îngrijorător. Un mare procent al cetățenilor din România sunt analfabeți funcționali dar și informaționali iar tendința risca să crească.
Problemele principale ale sistemului cultural din România sunt de ordin structural. Încercând să sintetizăm, putem spune că sistemul educațional din România nu are în acest moment capacitatea de a oferi o cultură generală, elevului mediu de la noi din țară. În același timp în marea majoritate a localităților din România lipsește actul cultural sau este submediocru organizat. În sine putem vorbi de doar două centre culturale complete la nivelul marilor orașe din România, în ordine alfabetică, Cluj Napoca și Sibiu. Bucureștiul are un mediu privat cultural activ dar la nivelul instituțiilor culturale organizarea este mai mult decât îngrijorătoare. Cele două orașe, în schimb, au și o structură instituțională culturală activă dar și un mediu privat activ. Avem o serie de instituții sau evenimente culturale, punctuale în câteva mari orașe, precum Iași, Timișoara sau Craiova.
Anul acesta un nou oraș românesc este Capitala Culturală Europeană, după momentul Sibiu 2007. Deja se poate simți cum actul cultural timișorean crește în calitate și percepție a comunității. Probabil, mi-aș dori, vom adăuga un nou punct cultural complet în România.
Mult mai îngrijorătoare este situația la nivelul mediului urban mic și a mediului rural unde cu greu putem identifica pe teritoriul întregii țări un număr de localități unde există o viață culturală consistentă. Exemple pozitive pot fi Râșnov (județul Brașov), Sinaia (județul Prahova), Biertan (județul Sibiu), Blaj (județul Alba), Topalu (județul Constanța) sau Sighetu Marmației (județul Maramureș). Dar și în aceste localități putem identifica fie o instituție culturală puternică fie un eveniment cultural dar nu o structură culturală coerent desfășurată calendaristic pe întregul an. În acest mediu unica formă de culturalizare prezentă constant și organizat este cea oferită, alternativ, de către reprezentanții cultelor religioase creștine.
Lipsa marii infrastructuri culturale, faptul că în ultimii 30 de ani s-au organizat și construit sau și-au updatat infrastructura un număr de nici zece instituții culturale, salarizarea precară a celor implicați în mediul acesta dar și lipsa dialogului paneuropean pentru a capta noile metode și noua infrastructură dezvoltată la nivel cel puțin al Uniunii Europene a dus la restrângerea în sine a vieții culturale din România.
Peste 50% dintre cetățenii României refuză actul cultural în orice formă a sa. Lipsa programelor culturale desfășurate de diferitele administrații publice locale din România, în mai mult de 80% din localități, este o altă cauză a situației date. Alte surse ale interacțiunii culturale proaste din România sunt prezența firavă și învechită a instituțiilor culturale în mediul on-line, lipsa vieții culturale în main-streamul presei scrise și audio video din România, procentul mic de digitizare patrimonială, lipsa rețelelor culturale naționale precum și proasta alocare și absorbție a fondurilor financiare de orice fel ce ar fi putut fi dedicate vieții culturale în orice forma a sa.
La nivelul județului Sibiu, conform Barometrului de Consum Cultural și a Tendințelor de Consum Cultural în Pandemie, ambele editate de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, la nivelul cetățenilor din județul Sibiu există o deschidere spre actul cultural, aceasta fiind cultivată în ani, îndreptată spre vizitarea monumentelor istorice și spre divertisment și sociabilitate. Din nefericire exista o stagnare a accesări activității unei biblioteci pe teritoriul județului, mediul rural reducând substanțial acest procent.
Creșterea activității on-line provoacă mediul cultural în a păși decisiv în acest areal pe care timid au încercat să îl cuprindă până în acest moment. Lipsa unei prezențe consistente culturale pe internet, un spațiu frecventat zilnic de peste jumătate din populația României a dus la reducerea în sine a vieții culturale. Comparând procentul de prezență on-line și cel de lectură zilnică la nivelul României, putem observa lipsa cvaitotală a culturii scrise în mediul on-line.
Astfel, lipsa infrastructurii sau nemordenizarea acesteia, slaba prezență în mediul on-line a actului cultural și absența factorului organizator și susținător al acestuia, în majoritatea comunităților din România, ne creează un tablou îngrijorător pentru sănătatea intelectuală a României. Soluțiile pot fi fie naționale prin identificarea unei strategii naționale de reviriment cultural sau prin soluții punctuale locale dar care înmulțite pot oferi o fundație coerentă pentru viitoarele acțiuni ale statului roman.
Unicul procent îmbucurător este procentul crescând al celor care citesc cărți, indiferent de forma editată a acestora. Județul Sibiu are din acest punct de vedere unul dintre cele mai mari procente la nivel național. Având toate aceste date precum și metodele pe care le propunem, încă odată putem concluziona ca bibliotecile din România sunt un mijloc instituțional bun de intervenție culturală în comunitățile administrative din România.
Astăzi, biblioteca trebuie sa devină o platformă de conectare a marilor actori culturali din România. Ce înseamnă acest concept? Considerăm că o instituție activă și versatilă precum o bibliotecă, trebuie să își construiască capacitatea de a fi liantul între administrațiile locale și operatorii culturali alăturând și mediul educațional și de cercetare.
Datorită capacității culturale pe care o deține o bibliotecă, analizând viața culturală din România și modul în care aceasta evoluează, putem intui ca instituția bibliotecară trebuie să își deschidă porțile în a deveni și un Centru Cultural dedicat comunităților. Astfel se poate transforma în cea mai comprehensivă instituție de cultură. Un astfel de actor care poate conecta și structura dialogul între cei implicați în actul cultural trebuie să aibă o dimensiune națională cu reverberații chiar și internaționale dar care să fie permanent un receptor al comunităților pe care le deservește.
Biblioteca trebuie să devină casa acelor operatori culturali și acelor grupuri sociale care astăzi nu sunt reprezentate de și într-o instituție culturală. Din acest motiv toată activitatea nostră atât culturala cât și administrativă trebuie să fie structurată în așa fel încât accesul la carte și la actul cultural să fie facil pentru orice cetățean. Biblioteca trebuie să se reamenajeze în așa fel încât să poată găzdui, așa cum am menționat, și acele grupuri care fie nu au un spațiu instituțional de exprimare științifică și artistică dar și acelor grupuri sociale pentru care piața culturală nu li se adresează.
Instituțiile culturale din România au obligația, în prezent și mai mult ca sigur și în anii care urmează, de a acoperi golul educational pe care sistemul de învățământ eșuează a îl furniza. Trebuie ca generațiile care ne urmează să citească, să creeze și pentru a face aceste lucruri trebuie sa le oferim o fundație stabilă de pe care ei pot evolua.
Instituțiile culturale bibliotecare trebuie să realizeze o noua conexiune, în ideea conceptului unei platforme de conectare a actorilor culturali, pe care altfel comunitățile deservite nu au capacitatea a o face. O astfel de instituție trebuie să atragă partenerii financiari necesari pentru desfășurarea activității culturale.
Spațiul unei biblioteci trebuie sa devină un spațiu prietenos, primitor și facil de înțeles. Cei care se intersectează cu activitatea unei astfel de instituții trebuie să o recepteze drept un ajutor în dezvoltarea lor personală. Organizatorul de evenimente trebuie să găsească un loc care îl ajuta să își desfășoare activitatea, cercetătorul trebuie să găsească un centru de informație vast, administratorul local trebuie să găsească soluții de dezvoltare a unei vieți culturale la el în comunitate, companiile economice trebuie să își identifice activitățile culturale pe care le doresc susținute iar, cel mai important, orice cetățean din județul Sibiu trebuie să se identifice cu aceasta instituție, să o recunoască dar și să o uziteze în dezvoltarea lor culturala.
Infrastructura și experiența personalului unei bibliotecii, conferă un caracter unic acestei instituții. Activitățile desfășurate pot interacționa cu multiple domenii de activitate și cu organizații diverse din domeniul cultural, care pot fi de cele mai multe ori complementare activității noastre.
O alta dorință este aceea creării sub egida biblioteciilor de circuite al instituțiilor de cultură din interiorul unui județ, Acest circuit se poate realiza numai prin asumarea comuna a unei tematici și a unor proiecte și activități integrate.
Un succes al biblioteciilor din prezent sunt platformele de citit și de cercetare a patrimoniului care se regăsesc în mediul on-line. De exemplu aplicația CloudLibrary poate fi o aplicație pe care orice cetățean o poate deschide și astfel poate împrumuta virtual cărți. Dar acestea, astăzi sunt în fază incipientă, pot avea rezultate pozitive dar trebuie treptat dezvoltate. Trebuie corelate cu alte aplicații și platforme on-line, ale aceleiași entități dar mai ales intraintituționale.
Bazele de date online sunt un instrument care ajută la identificarea de titluri accesibile și sprijină cercetarea. Aceste două concepte sunt provocările cele mai serioase ale activității bibliotecare a instituției. Un deziderat general poate fi reducerea la minim a interacțiunii directe dintre utilizatori și acei angajați care susțin activitatea bibliotecara a instituției. Acest lucru se poate face numai prin dotarea cu aparatură cât mai performantă și modernă.
Un cetățean care dorește să parcurgă procesul împrumutului de carte ar trebui să o facă facă printr-o aplicație care îi prelucrează solicitarea, apoi să o ridice dintr-un spațiu de tip easy box iar la returnare sa le predea printr-o simplă scanare. Astel de aplicații vor putea să îl atenționeaze pe utilizator sau pe părinții acestuia cu privire la apropierea datei limită de returnare dar în același timp să atenționeze instituția cu privire la eventualele depășiri și penalități.
Abonarea trebuie să se realizeze în marea sa majoritate, on-line. Posibilitatea de abonare se va putea face prin aplicația mobilă a unei biblioteci sau accesând platformele on-line sau prin simple coduri QR care să fie accesate prin scanare. De asemenea trebuie să urmărim posibilitatea abonării multiple, nu numai la serviciile Bibliotecii dar și la platformele on-line. Toți utilizatorii trebuie să fie în o formă sau alta, abonați ai biblioteciilor.
Deși procesul de digitizare este unul bun, considerăm că el trebuie perfecționat. Metoda trecerii Bibliotecii în mediul on-line este ideal pentru orice cercetător din aceasta lume. Mai mult el oferă posibilitatea interacțiunii mondiale a instituției.
Prin patrimoniul pe care îl dețin biblioteciile considerăm că ele sunt îndreptățite să își dezvolte acest aspect. Se va reuși prin dotarea în plus cu aparatură necesară, prin calificarea personalului implicat în proces.
Din aceste motive considerăm că este necesar de a veni în întâmpinarea lor cu modele de activități și acțiuni moderne, expandând activitatea Bibliotecii și în afara spațiului administrativ, propriu-zis. Cum în prezent, așa cum toate studiile dedicate pieţii culturale o arată, interacțiunea principală a cetățeanului este prin mediul on-line, credem că o bibliotecă la fel ca toate celelalte instituții de cultură din România trebuie sa își axeze activitatea și spre acest mediu virtual.
De asemenea, cercetarea din România nu mai poate exista fără evidențierea sa în mediul on-line dar și prin folosirea acestui spațiu digital. Astfel rezultatele cercetării vor putea fi puse, rapid și ușor, la dispoziția celor interesați în dezvoltarea propriilor cercetări dar și celor interesați pur și simplu de rezultatul acestora, nu numai din toată România dar și din mediul internațional.
Aceste baze de date sau astfel de tipuri de proiecte vin în ajutorul patrimonial al acelor actori aflați deja în acest demers de promovare digitală a cercetării din România. Aceste programe complexe fac parte din interesul nostru de a reoferi vizibilitatea normală a instituțiilor bibliotecare ca entități culturale de prim rang. Trebuie să promovam activitatea Biblioteciilor și necesitatea accesului la lectură și cultură respectiv știință și la identificarea valorilor locale, naționale și europene.
Astfel, concluzionând, Biblioteca trebuie să fie acel centru cultural care poate conecta diferiți actori implicați, poate găzdui evenimente culturale devenind o scena a culturii sibiene. Considerăm că principalul deziderat al acestui demers este acela de a transforma instituțiile bibliotecare într-o instituție liant între diferiții operatori culturali, incluzând aici, cu riscul de a ne repeta, organizatorii, artiștii, cercetătorii, cadrele educaționale, administrațiile locale și evident partenerii financiari necesari.