George Calboreanu este un nume care, probabil, nu spune prea multe generațiilor tinere de astăzi. Pentru părinții și bunicii lor, însă, acest om egalează în renume marile vedete ale momentului, iar în talent le depășește pe cele mai multe. George Calboreanu a fost mare înaintea lui Toma Caragiu, a lui Dem Rădulescu, Amza Pellea, Radu Beligan, înaintea Tamarei Buciuceanu, a lui Florin Piersic și a lui Ion Besoiu sau a altora ca ei. Dar cu toți aceștia și cu mulți alții a jucat. Fără excepție, numele mari ale teatrului și filmului românesc au lăsat mărturii, televizate sau scrise, bogate în superlative despre George Calboreanu – un sibian unic, născut în Turnișor.
Internetul ne facilitează întâlniri de suflet cu câteva dintre filmele în care a jucat: Bădăranii (acolo unde apare alături de la fel de genialii Grigore Vasiliu Birlic și Alexandru Giugaru, de Carmen Stănescu, Vasilica Tastaman sau Coca Andronescu), Frații Jderi ( cu George Cozorici, Sebastian Papaiani, Florin Piersic și alții), Neamul Șoimăreștilor (cu Ștefan Ciubotărașu, Colea Răutu, Dina Cocea, Amza Pellea).
În toate filmele disponibile astăzi pe internet George Calboreanu este o figura aparte. I se distinge vocea dintr-o mie, iar expresivitatea este uluitoare, manifestată chiar și în tăcere, în afara replicilor.
În teatru, însă, George Calboreanu a fost cu adevărat genial. Rolul său în ˝Apus de soare˝, o piesă disponibilă astăzi sub formă de teatru tv, îi asigură nemurirea și inspiratul titlu de ˝voievod al teatrului românesc˝- așa cum scria Revista TEATRUL în 1987, la un an de la plecarea lui din această lume.
George Calboreanu s-a născut în ianuarie 1896, în Turnisor, pe atunci localitate lângă Sibiu, ca fiu al lui Gheorghe și al Anei. Face școala aici, iar apoi ajunge la București unde urma să învețe o meserie sub supravegherea unui unchi. Urmează Școala de Arte și Meserii, apoi ajunge la Iași unde termină Conservatorul de artă dramatică. Este remarcat de presa vremii, în iunie 1919 (ziarul Mișcarea din Iași) la examenul absolvirii: ˝Dl. Calboreanu a interpretat cele mai grele roluri, pe Ruy Blas, pe Dragomir, pe Horaţiu şi altele. Pune multă inimă în jocul său“.
Debutează pe scena Naționalului din Iași, apoi devine angajat al Teatrului Național din Cluj unde se remarcă de asemenea rapid. Îl joacă pe Amos în comedia ˝Bujoreștii˝, iar revista Rampa scrie: „…a izbutit să-i dea lui Amos o nuanţă zguduitor de omenească, învăluind durerea şi zbuciumul său sufletesc într-un zâmbet cald, de resemnare, realizând una dintre cele mai perfecte creaţii“ – Rampa, 7 aprilie 1921.
Primește premiul de creație dat de ministrul Artelor de atunci, un alt ….să-i spunem, sibian, Octavian Goga, și pleacă la Viena. Revine direct la București unde soții Lucia Sturdza Bulandra și Tony Bulandra îl angajează la Teatrul Regina Maria. Joacă apoi pe scena teatrului înființat de Nicolae Iorga de unde, la 29 de ani, se va angaja la Teatrul Național București.
Joacă alături de toate marile nume ale teatrului românesc, iar cu rolul din Apus de soare cucerește definitiv inimile spectatorilor. Cinci decenii face rolul lui Ștefan cel Mare din drama lui Delavrancea!
Aceeași revista Teatrul din 1 septembrie 1987 citează un spectator: „Nu ştiu cum a arătat în viaţă Ştefan cel Mare, dar pentru mine, Ştefan e numai acest artist˝.
Cronicile despre spectacolele în care juca Calboreanu sunt pline de superlative. Se spune chiar că străzile Bucureștiului se goleau când juca el …
Un detaliu interesant legat tot de Sibiu: regia spectacolului Apus de soare a Naționalului din București a fost semnată de Marieta Sadova, tot o sibiancă, un profesionist al teatrului (regizoare, profesoară și actriță) , dar cu un cv …. complex. Fostă sustinătoare înflăcărată a mișcării legionare, arestată de regimul comunist, apoi eliberată, dar urmărită permanent.
În anul 1932, teatrologul și prozatorul Ioan Masoff publică în Rampa un articol pe larg despre George Calboreanu în care actorul vorbește despre Sibiu. Se întâmpla la puțină vreme după moartea mamei sale.
˝ Tata trăieşte la Turnişor. E bătrân și de când mi-a murit maica, tata, pentru că nu mai are despre cine să-mi mai scrie, își începe toate scrisorile cu < „Dragă Gicule, eu sunt bine sănătos, numai calul ăla sur nu ştiu ce are la un picior…>˝- se destăinuie Calboreanu, cu umor, autorului.
Marele actor ducea dorul Sibiului și obișnuia să revină la festivalul ˝Cibinium˝, organizat anual la noi, dar și de sărbători.
Un articol din 1943, tot din Rampa, îl citează pe George Calboreanu răspunzând la întrebarea ˝unde au petrecut actorii zilele de Paști?˝: ˝ Învierea am făcut-o la Catedrala din Sibiu. A fost o noapte de poveste. Apoi am petrecut două zile la mine la Turnişor şi la Răşinari, lângă Sibiu. Mi-am adus aminte de vremurile sfinte ale copilăriei. Ce linişte, ce pace!…˝
Aceluiași Ioan Masoff, George Calboreanu îi spune: ˝ Nu ştiu dacă ai văzut vreodată Sibiul cu împrejurimile lui… Eu am umblat mult şi am văzut locuri minunate, dar ca împrejurimile Sibiului dominat de munţii Făgăraşului, n-am văzut nicăieri. De nenumărate ori am urcat piscurile Bâlea şi Negoiu și niciodată nu mi- am săturat sufletul şi ochii de ce a putut creea Dumnezeu aici˝.
˝Apus de soare˝, cu George Calboreanu și în regia Marietei Sadova a fost unul dintre spectacolele inaugurale ale clădirii noului Teatru Național din București, cea în care funcționează și astăzi.
George Calboreanu a fost distins cu titlul de Artist al Poporului (1960) şi cu Ordinul Muncii Clasa I (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă” precum și cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
S-a căsătorit și a avut un băiat cu care a apucat să joace pe aceeași scenă. A trăit mortea ambilor și s-a stins, singur, la București, pe 12 iulie 1986, la vârsta de 90 de ani. O stradă din Capitală îi poartă numele.