FILMUL INSPIRAT DE REVOLUȚIA DE LA SIBIU – DE ASTĂZI PE NETFLIX

După un turneu de promovare care a inclus peste 50 de localități din România, după premii obținute în festivaluri de film internaționale precum Sarajevo, TIFF și Cottbus și după zeci de mii de spectatori în țară și străinătate, filmul LIBERTATE , inspirat de evenimentele din decembrie 1989 de la Sibiu va fi disponibil, începând de astazi  pe platforma NETFLIX, pentru abonații din România și Republica Moldova.

Din distribuția filmului fac parte actori precum Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Alexandru Papadopol, Mirela Oprișor sau Cuzin Toma. Rolul principal – cel al unui căpitan de Miliție prins în mijlocul evenimentelor din 1989 – este jucat de Alex Calangiu.

Pentru regizorul filmului,  Tudor Giurgiu, una dintre mizele promovării filmului a fost să atragă în sălile de cinema cât mai mulți tineri. Cineastul s-a întâlnit cu mii de liceeni din toată țara în cadrul unor proiecții speciale: “Am vrut să văd ce transmite filmul unor oameni născuți după ’90 sau chiar după anii 2000. Mi-am dat seama că pentru ei, anul 1989, sau Revoluția în sine, nu e deloc un subiect cu aceeași miză și cu același interes pe care îl avem eu şi generația mea. Și e firesc să fie așa. E partea unui trecut pe care, în general, ei nu și-l explică pentru că nu prea au informații despre asta. Cei care văd filmul, la început sunt sceptici, dar la plecare îmi spun că nu se așteptau să fie așa dinamic și să primească atât de multe informații. Probabil că se uită la film și văd o lecție de istorie pe viu, iar sentimentul pe care îl au e unul de wow, nu credeam că a fost atât de complicat, atât de haos, atât de mulți oameni nebuni și confuzi. Probabil că abia după ce văd filmul încep să lege niște piese de puzzle și să înțeleagă cumva de unde și cum s-a format lumea asta nouă în care ei trăiesc. S-a format pe fundamentul unor minciuni și al unui haos de nedescris” – a declarat Tudor Giurgiu pentru Adevărul.

Scenariul filmului este scris de Cecilia Ștefănescu și Tudor Giurgiu, după o idee de Nap Toader.

LIBERTATE este o co-producție România-Ungaria, produs de Libra Films și Mythberg Films și distribuit în România de Transilvania Film. Pentru distribuția internațională, filmul a fost achiziționat de compania londoneză Reason8.

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.