DRAMA DIN TRECUTUL FC INTER SIBIU. 1992 – ANUL ACCIDENTULUI

Una dintre cele mai bune perioade din istoria echipei FC INTER SIBIU a fost marcată de un accident în care toți fotbaliștii puteau să-și piardă viața. S-a întâmplat pe 18 aprilie 1992, atunci când autocarul grupării, încărcat cu sportivi, s-a răsturnat în apropiere de Șeica Mare. Au murit doi mari fotbaliști, Bogdan Bănuță (Jan) și Radu Gabriel Năstase (Gabi) , cel din urmă sibian, în varstă de puțin peste 20 de ani, căsătorit cu doar câteva luni înainte și pe cale de a deveni tată…
Este un moment trist din istoria sportului sibian, dramatic prin pierderea a doi fotbaliști de viitor, a doi oameni deosebiți, un eveniment dramatic prin impactul asupra comunități și prin amploarea nenorocirii care se putea întâmpla. Este o filă de istorie, indiscutabil dureroasă, dar care merită cunoscută și amintită cu respect pentru cei care au plecat la ceruri.
Interiștii de atunci trăiesc astăzi, la fel ca și familiile celor care s-au stins și cei care, într-un fel sau altul s-au intersectat cu acest tragic eveniment ( de la ambulanțieri, medici și asistente, oficiali ai fotbalului și jurnaliști) cu povara despărțirii, în astfel de condiții, a celor doi tineri.
FC INTER bătuse Dinamo și urma deplasarea pentru confruntarea cu Gloria Bistrița.

INTER SIBIU 1990-1991

Presa vremii, dar și articolele ulterioare care evocă accidentul, descriu ziua de 18 aprilie drept mohorâtă. Îmbarcați în autocar în jurul amiezii, jucătorii, toți tineri și foarte tineri, erau îndemnați de vremea de afară la liniște. La volan se afla Aurel Antonie, un șofer ieșit la pensie, însă experimentat, cu zeci de ani munciți în domeniu. Undeva alături de el era așezat șoferul oficial al Inter Sibiu, Ioan Chirilă, care avea permisul suspendat.
Nimic nu prevestea nenorocirea ce urma a se întâmpla după doar câteva zeci de minute. Nici măcar accidentul în care fuseseră implicați, cu toții, în urmă cu doi ani, pe Valea Oltului. Fusese un incident fără victime și rămăsese din el o mică și neplăcută amintire.
Autocarul se apropie de Șeica Mare, iar o mașină – relatează mai mulți martori din autocar la scurtă vreme după accident, dar și ulterior, în articolele care rememorează faptul- apare în fața sa. Șoferul încearcă să o evite, intră în derapaj, lovește un cap de pod, „rade˝ câțiva arbori de pe marginea drumului și se răstoarnă. Totul se întâmplă cu rapiditate, nimeni nu reușește să se protejeze în vreun fel. Pasagerii sunt proiectați prin geamuri sau, din nenorocire, striviți sub greutatea mașinii.
În Tribuna Sporturilor, actualul director general al cotidianului Tribuna, Mircea Bițu, relata în calitate de ziarist incidentul, marcat la rândul său de cele întâmplate. Sentimentele care-l încercau erau cu atât mai apăsătoare cu cât îi cunoștea personal pe cei doi fotbaliști dispăruți și era în relații amicale cu toată echipa.

INTER SIBIU in meci cu OFI CRETA

„Mi-e foarte greu să scriu ceea ce n-aș fi dorit să scriu vreodată. (…) Nu-mi vine să cred. Și totuși, aceasta-i cruda realitate. Doi fotbaliști – Gabi Năstase și Jan Bănuță- au părăsit definitiv dreptunghiul verde. De ce ei? De ce atât de devreme? De ce atât de brutal? De ce…de ce…de ce…Nu-mi vine să cred. Totul este acum teribil de trist˝ – scria, în 1992, Mircea Bițu.
În anii care au urmat, presa din Sibiu, dar și cea națională și cea din Argeș (locul natal al lui Bogdan Bănuță) a scris multe rânduri cu mărturii, dar și cu elogii la adresa celor doi fotbaliști morți în accident. Și pe bună dreptate! Bogdan Bănuță era o stea în devenire a fotbalului, românesc, mulți îl considerau următorul Hagi. Venise din Argeș special că să joace pentru Inter, iar înainte evoluase 30 de partide la Naționala de Juniori. Gabi Năstase era iubit de toată suflarea fotbalului județean fiindcă jucase o vreme și la Gaz Metan Mediaș, iar pentru interiști era parte din familie. Jan Gavrilă, secundul Interului pe vremea aceea, îl iubea ca pe copilul său…
Toți pasagerii autocarului implicat în accident au fost evaluați și transportați la spital. Fanii au făcut coadă în fața sediului pentru a-și lua adio de la sportivi. Au urmat două înmormântări… una în Argeș și una în Sibiu, ambele încremenitoare pentru comunități.
Inter Sibiu nu a mai jucat timp de o luna de zile, iar după nimic nu a mai fost la fel. Se pare că echipa nu și-a mai revenit din șoc, iar FC INTER de atunci s-a desființat în 2000.
Două cruci la intrarea în Șeica Mare amintesc astăzi de tragicul eveniment. Au imprimate numele lui Bogdan Bănuţă şi pe cel al lui Radu Gabriel Năstase.

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.