Lunga și fascinanta istorie a Sibiului a făcut loc, dincolo de adevăruri dovedite și câtorva legende. Fondat, cel mai probabil, de coloniștii sași, Sibiul a avut un început care, în lipsa documentelor, a lăsat loc unor povești mai mult sau mai puțin… înflorite.
O incursiune scurtă în trecut, însă, sibienii.com a prezentat aici, sub semnătura doctorului în istorie Răzvan Pop.
Majoritatea legendelor pornesc de la numele presupusului fondator al orașului, Hermann, iar asta este cu atât mai interesant cu cât denumirea de Hermannstadt apare în documente în 1366, mult după deja celebrul an 1191, anul primei atestări documentare a Sibiului. Așadar majoritatea legendelor pleaca de la Hermann, dar nu toate! Una dintre ele, culeasă de profesorul Ioan Popa în „Manual de istorie a Sibiului” , deși are legătură cu Hermann, nu îl creditează cu rol de întemeietor al comunității. În textul profesorului Popa se vorbește despre Sibiu ca despre un sat de români care se ocupau cu agricultura și care aud de un cizmar numit Hermann ajuns în zonă. Îl cheamă la ei, însă acesta condiționează stabilirea aici de acordarea unui teren pentru gospodărie, o suprafață atât cât putea cuprinde o piele de bou. Nebănuind intențiile cizmarului, oamenii au fost bucuroși de înțelegere. A doua zi, însă, Hermann a adus o piele de bou și a tăiat-o în fâșii foarte înguste, ocupând, spre disperarea localnicilor, o suprafață mare de pământ. Apoi și-a adus acolo cunoscuții. A mai fost un pas, deci, până la Hermannstadt. Legenda deposedării de pământ prin vicleșug a rămas vie până în secolul XX.
Povestea pieii tăiată fâșii apare, însă, de mai multe ori și în mai multe situații in poveștile de pe mapamond, ba chiar de mai multe ori în cazul înființării de localități din România. Se vorbește, bunăoară, despre o piele tăiată fâșii subțiri în cazul întemeierii Cartaginei, în nordul Africii, loc unde a ajuns Didona, fiica unui rege fenician fugită de acasă, cu averea încărcată în corăbii. Localnicii i-au oferit Didonei și mulților fenicieni cu care a venit un petic de pământ, cât ar cuprinde o piele de taur. Șireată, Didona a tăiat fâșii subțiri, a obținut o suprafață mare și așa s-a înălțat cetatea Cartagina.
La noi, o legendă identică circulă și în legătură cu înființarea orașului Gherla de către armeni.
O altă legendă legată de Sibiu a fost culeasă, printre mulți alții, de fotograful maghiar Andrei Kertesz, în lucrarea sa intitulată „ Sibiu și împrejurimi” : ˝…doi dintre conducătorii cetei de noi veniți atrași de zona luncii Cibinului și-ar fi împământat spadele încrucișate în pământ, în semn că vor rămâne pe veci aici(..).”
Părintele presei sibiene, Martin Hochmeister, nota în primul ghid turistic din spațiul actual românesc, intitulat „Hermannstadt 1790 ”, faptul că unul dintre cei doi conducători ai cetei de sași ar fi putut fi chiar Hermann, astfel explicându-se denumirea orașului în limba germană.
O altă legendă care, cumva, le combină pe toate cele de mai sus, a fost culeasă de Ioan Părean și transpusă în volumul său intitulat „Legende din Mărginimea Sibiului”. Conform acesteia, în fruntea coloniștilor sași care și-au ales ca loc de întemeiere a viitorului lor sat malul drept al Cibinului era grevarul Hermann, un meseriaș priceput și apreciat în arta cojocăriei și curelăriei.
Astfel, el a întemeiat satul care atunci se numea Hermannsdorf (satul lui Hermann). Peste puțin timp, regele Ungariei ( nu este menționat care rege) poposește în satul lui Hermann și îl întreabă pe acesta cu ce îl poate ajuta. Hermann îl roagă pe rege să îi dea dreptul de a construi o cetate în care doar sașii să fie stăpâni și nimeni altcineva să nu poată pătrunde fără acordul lor. Ca să-l înduplece pe rege, Hermann spune că cetatea nu va fi mai mare decât poate cuprinde o piele de taur. Regele acceptă, iar Hermann vine imediat cu pielea pe care, cu ajutorul unor foarfece, începe să o taie fâșii rlungi și subțiri. Uimit, regele îi dă voie să ridice această cetate. După ce a ridicat turnurile și zidurile, Hermann a chemat toată suflarea noului oraș în centrul său și au făcut cu toții legământ că vor apăra cetatea cu prețul vieții. La terminarea legământului, fii lui Hermann, pe nume Hermann și Humpert și-au înfipt săbiile încrucișate în pământ. Aceste două săbii apar și astăzi pe stema orașului nostru, iar deasupra lor stă coroana regală- simbolizând importanța și puterea cetății.
Fotografie de copertă: Gravură de Georg Kreckwitz 1688 preluată de pe site-ul sibiul.ro