MEDUSSA, echipamentul inventat la Sibiu cu care se dezinfectează cărucioarele marilor magazine din România

Mașinile inscripționate TASSID fac parte din peisajul cotidian al Sibiului,  majoritatea locuitorilor asociindu-le cu serviciile de curățenie. Realitatea este mult mai complexă, iar în spatele ei stă ambiția lui Dan Sârbu, fondatorul companiei,  de a oferi servicii cât mai înalte. De altfel, dorința aceasta, combinată cu decizia de a pune la punct la nivel local un echipament mai eficient decât cele din strainatate, a dus la patentarea MEDUSSA, un sistem de igienizare a cărucioarelor din supermarketuri folosit  la nivel național.
Dan Sârbu s-a născut la Brăila, a crescut în Slobozia și s-a format în vest, mai precis în Italia. A revenit în țară și s-a îndrăgostit de Sibiu. Aici și-a început cariera antreprenorială punând bazele firmei Tassid. Compania oferea atunci servicii de închirieri auto, drumul spre cele de curățenie pornind de la o întâmplare  inedită:  În  2009, în postura de președinte al asociației de proprietari a blocului  în care locuia, Dan Sârbu a luat decizia de plăti femeia de serviciu prin intermediul firmei sale fiindca nu putea fi angajată prin asociație. Așa au aparut contractele de curățenie, iar în scurt timp a devenit ocupația principală a antreprenorului. În 2012 s-a înființat Tassid Holding, iar în 2016 a fost semnat și primul mare contract , cu lanțul de magazine Lidl.  Astăzi Tassid Holding nu  oferă doar servicii de curățenie, ci are 15 ani de experiență și specializare în servicii de mentenață preventivă,  în special pentru industria alimentară.
Dan Sârbu a patentat în 2017 un sistem complex de igienizare și dezinfectare a cărucioarelor din supermarketuri. Firma sa  livra deja un serviciu de curățare a cărucioarelor , dar era unul în formă brută. Dorința de a trece la alt nivel l-a determinat pe patronul sibian să caute echipamente specializate. Fără prea mult noroc. Existrau companii care au încercat elaborarea unui sistem, dar rezultatul a fost  „complicat și mult prea scump”…
„Nu știam dacă există un astfel de echipament, știam doar că trebuie să rezolvăm aceasta problemă, a igienizării cărucioarelor într-un mod mult mai avansat față de ceea ce făceam până în 2017. Citisem studii care concluzionau că, bacteriologic vorbind, cărucioarele sunt de zece ori mai murdare decât toaletele publice… Am aflat că mai există în Germania un sistem potrivit cerințelor noastre. Voiam să îl cumpăr, însă am fost amânat atât de mult încât într-o noapte am luat decizia de a construi propriul echipament” – povestește Dan Sârbu.
Acela a fost momentul care a schimbat total modul de igienizare a cărucioarelor. Sistemul produs de Dan Sârbu este superior celui german fiind mult mai mic, mai ușor (necesita doar permis de conducere  categoria B pentru transport), dar și mult mai practic având propriul generator de curent și propriul rezervor de apă. Este construit sub formă de puzzle, astfel că orice problemă tehnică este rezolvată cu ușurintă, iar îmbunătățirile pot fi ușor adăugate. Dan Sârbu a colaborat cu un inginer proiectant care întelegea problema. Așa a fost creat prototipul sistemului de igienizare care nu a fost, însă, chiar un succes de la început. Acesta arăta total diferit față de modelele de astăzi și ghinionul a facut să fie distrus într-un accident rutier în București.
Pentru mulți igienizarea cărucioarelor poate părea un moft, dar pe suprafețele pe care le atingem de obicei când mergem la magazin se pot afla bacterii periculoase în directă relație cu Salmonella, Enterobactercloacae (care provoacă infecții gastro-intestinale), Staphylococcus Aureus, E. Coli și multe altele.
Sistemul patentat la Sibiu, MEDUSSA, folosește apă fierbinte pentru igienizare. În primă fază cărucioarele sunt clătite cu apă sub presiune care este amestecată cu detergenți biodegradabili (avizați de Ministerul Sanatatii ) după care cărucioarele sunt încărcate pe banda transportoare. Acolo sunt spălate tot sub presiune (170 de bari) dar de data aceasta cu apă fierbinte (la 90 de grade) apoi sunt duse mai departe spre zona cu perii rotative fiind urmate de un set de lămpi UVC (care sunt folosite inclusiv în spitale) pentru sterilizare). Ultimul pas este pulverizarea sub formă de vapori a unui dezinfectant (certificat la nivel european drept sigur la atingere) care rezistă aproximativ 48 de ore. Dan Sârbu explică:  „Nu există dezinfectant care să reziste peste 48 de ore. El luptă în continuare să combată bacteriile, însă se compromite și nu mai este la fel de eficient.”
Sistemul la capacitate maximă poate dezinfecta nouă cărucioare pe minut , deci ajunge la 540 de cărucioare pe oră, destul de rapid, așadar. Mai mult de atât, cărucioarele sunt verificate și testate cu luminotesterul (produs de laborator cu emitere de raport valabil DSP), un aparat care detectează numărul de microorganisme. Medussa ucide bacteriile, le îndepărtează, apoi aplică o protecție pentru viitoarele utilizări.
În 2020, odată cu începerea pandemiei, echipamentul Medussa a devenit din ce în ce mai solicitat, cu toate ca igienizarea ar trebui să fie o constantă între preocuparile comercianților.
„Beneficiarii ar trebui să înteleagă că igienizarea cărucioarelor nu are nicio legătură cu pandemia. Cărucioarele au la fel de multe bacterii, viruși și alergeni indiferent de perioadă.  Dacă cărucioarele sunt vizual curate nu înseamnă că sunt și sigure de folosit”- atrage atenția Dan Sârbu.
Tassid a folosit Medussa pentru companii precum Lidl, Kaufland, Ikea, Selgros, Leroy Merlin și multe altele și îl îmbunătățește constant. Chiar drastic în viitorul apropiat : generatorul pe benzină (care are o amprentă minimă de carbon fiind monitorizat în premanență) va fi înlocuit de baterii electrice ajutate de un film fotovoltaic montat pe rulota echipamentului, iar apa va fi colectată și refolosită în proporție de minim 40%.

 

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.