Micii campioni din marea familie PUMA au crescut! Clubul împlinește 16 ani și își numără medaliile

Popular în rândul sibienilor drept ˝marea familie a micilor campioni˝, Clubul Sportiv PUMA împlinește 16 ani în 2023. Nici campionii și nici organizația nu mai sunt, așadar, mici, ba chiar mari sau foarte mari ca nivel de performanță și număr de sportivi.

PUMA a luat naștere în toamna anului 2007 la inițiativa unor vechi practicanți și campioni de taekwon-do din Sibiu: Alin Lazurca, Adrian Bibu și Ciprian Banea. Astăzi, numărul sportivilor PUMA este de peste 100, iar cel al medaliilor de câteva ori pe atât, totalizând rezultate la competiții naționale sau internaționale, la diferite categorii de vârstă.

De la intrarea pe ușa clubului, cei mici (și mari) sunt orientați spre ˝mentalitatea de campioni˝. Alin Lazurca, la rândul sau un mare campion, practicant de taekwon-do, dar și de alte sporturi de contact în trecut, este președintele PUMA, dar și antrenor. Este membru în Biroul Executiv al Federației Române de Taekwon-do ITF (alaturi de încă un membru fondator al PUMA, Ciprian Banea) și a fost antrenor al Lotului Național timp de zece ani. Însă sufletul sau este la PUMA. Aici antrenează și tot de aici se încarcă zi de zi cu energie odată cu perfecționarea elevilor săi.

De altfel, apropo de rezultatele membrilor clubului, într-un moment istoric pentru campionatul național de taekwon-do, PUMA  a obținut titluri  de campioni la toate categoriile (copii, juniori și seniori), o premieră în România.

PUMA s-a facut mare și odată cu clubul și cei care practică de mici taekwon-do. Între ei, campionul mondial Mario David. Are astazi 18 ani și și-a împlinit în 2022 , prin multă muncă, pasiune, disciplină și respect, visul de a deveni mare campion – mondial (în Slovenia), dar si european (în Bulgaria). Mario, deși nu a fost ocolit de întâmplări neplacute (și-a rupt mâna la 14 ani, la Campionatul European de la Cluj), este ambițios și harnic, iar aceste calități se văd în rezultatele sale.

„Totul se bazează pe disciplină; este un sport controlat unde nu ai intenția de a-l răni pe cel din fața ta” – afirmă Mario.

Vlad Văcariu are 20 de ani și practică taekwon-do de 14 ani. A participat la competiții importante, între ele, însă,  un loc aparte îl ocupa cea la care a obținut titlul de campion european- Campionatul din 2019, din Bosnia. „Mă fascinează la taekwon-do cum îți schimbă mentalitatea… Faptul că totul se învârte în jurul ideii de a nu renunța niciodată m-a  ajutat să trec peste anumite blocaje mentale” – caută Vlad să explice construcția performanțelor sale.

Între campionii PUMA, mult mai mulți decât ar putea cuprinde un singur articol de presă, se află și Oana Oltean, o tânără sportivă în vârstă de 17 ani. Din acești ani, 12 au fost dedicați  taekwondo-ului , iar expereința se vede. Recent Oana a revenit din Plonia, de la Cupa Europei unde a obținut locul I la luptă. „Sentimentul pe care îl ai în timp ce practici sportul este de neegalat. Chiar dacă am avut provocari dificile, accidentări și eșecuri cumva am reușit mereu să continui și să trec peste ele˝- rememoreaza Oana propriul parcurs.

PUMA și-a asumat angajamentul cultivării talentului sportiv odată descoperit, iar când acesta apare la vârste fragede are șanse mari să producă rezultate uimitoare, atât în clasamente cât și în construcția caracterului personal. Copii cu vârste de 3 sau 4 ani fac primii pași în sport la PUMA inițiați de sportivi cu experiență. Se familiarizează treptat cu mișcările și tehnicile specifice taekwondo-ului și dobândesc, astfel, o bază solidă pe care pot progresa spre performanță sau pur si simplu spre un stil de viață sănătos.

Un detaliu mai puțin cunoscut este noua direcție de dezvoltare a PUMA: aderarea (și) la Federația Română de Box zona dinspre care, fără indoială, nu vor întarzia să apara noi campioni.

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.