Directorul Muzeului ASTRA, Ciprian Ștefan, a anunțat astăzi cele mai importante proiecte pentru anul 2024. Unul dintre acestea aduce la Sibiu o premieră, anume că Muzeul ASTRA devine prima instituție muzeală din România acreditată ca centru de evaluare și certificare a competențelor profesionale pentru următoarele ocupații: tâmplar artizanal, confecționare obiecte artizanale din lemn și constructor case din chirpici, piatră.
„Discursul nostru din ultimii ani despre cum ne implicăm noi ca instituție în a genera dezvoltare locală pentru mediul rural devine un fapt. La nivel european suntem singura instituție care oferă aceste certificări și vreau să vă spun că ecourile sunt fabuloase…” spune directorul CNM ASTRA .
Aceste cursuri vor fi gratuite până în luna mai, iar până atunci focusul va fi pe meșteri tineri. Pentru a se încadra în acest program, meșterii trebuie să dovedească că au aceste abilități:
„…Îmi doresc ca peste 30 de ani când ies la pensie și mă plimb prin muzeu, să văd meșteri populari care muncesc. Pentru că acești meșteri populari duc mai departe valorile noastre identitare, foarte importante pentru a ne cunoaște locul în lume “ mai spune Ciprian Ștefan.
Tot anul acesta se va finaliza studiul de fezabilitate pentru mult așteptata intrare în Muzeul în Aer Liber dinspre Calea Poplăcii, care va include și spații expoziționale. De asemenea, în aprilie urmează deschiderea Casei Artelor.
În 2023, Muzeul ASTRA a înregistrat aproximativ 455 de mii de vizitatori și venituri proprii de peste 6 milioane de lei.