VIDEO- MODERNIZAREA AEROPORTULUI: SE LUCREAZĂ NON STOP . CONA AJUNGE LA 1000 DE MUNCITORI PE SANTIER

Președinta Consiliului Județean Sibiu (CJS), Daniela Cîmpean, a invitat  presa la un tur al șantierului de modernizare a Aeroportului Internațional Sibiu (AIS) la care au participat directorul general al AIS, Marius Gîrdea și reprezentanți ai conducerii aerogării, dar  și  reprezentanți ai firmelor constructoare.

˝Suntem la jumătatea anului și la jumătatea drumului în modernizarea și extinderea terminalului de pasageri al Aeroportului Internațional Sibiu. Până la finalul acestui an trebuie să încheiem această investiție asigurată prin fonduri nerambursabile acordate prin POIM și din contribuția proprie a Consiliului Județean Sibiu și a Aeroportului Internațional Sibiu.

Este  cea mai mare investiție din fonduri europene realizată de către o administrație publică în județul Sibiu, a  cărei valoare actualizată este de aproximativ 65 de milioane de Euro, cu TVA˝-a spus Cîmpean.

Noua față a AIS se distinge deja. A fost demolat vechiul terminal, s-au construit cele două noi corpuri de clădire (stânga și dreapta terminalului), astfel că progresele sunt evidente.

Consiliul Județean Sibiu a anunțat că gradul de realizare a lucrărilor este de 48%, procent care corespunde etapei de timp în care se află șantierul, adică la jumătatea perioadei de implemenatre.

Tehnic, lucrurile stau astfel:

* Grad de realizare a lucrărilor: 48%

* Au fost executate în întregime: structura de rezistență, acoperișul și învelitorile

* Compartimentări interioare: 80%

* Pereți cortină: 60%

* Au început lucrările de placări ceramice și zugrăveli

* Se lucrează la toate tipurile de instalații: climatizare, ventilație, stingere incendiu, curenți tari și slabi

* În luna iulie vor fi livrate toate echipamentele de securitate, o parte au fost deja furnizate

* Au fost realizate jumătate dintre forajele care vor asigura energia termică a obiectivului.

Modernizarea AIS constă, de fapt, într-o schimbare complexă a tot ceea ce înseamnă spații, dar și o eficientizare a serviciilor. Se vor instala sisteme noi de securitate, un sistem nou de benzi ( în care vor fi integrate două sisteme de detectare a explozibililor pentru controlul de securitate al bagajelor de cală -unul existent și unul care urmează să fie instalat), un echipament pentru controlul de securitate cu sistem automat de returnare a tăvilor  (nu o să mai fie necesară separarea dispozitivelor electronice, gen laptop, de restul articolelor transportate), scanere pentru incălțăminte, echipamente de ultimă generație cu funcții de recunoaștere facială, video-analiză integrată etc.

Terminalul AIS va ajunge de la  6.200 mp la 22.400 mp, capacitatea  de procesare crește de la 750.000 la 2,5 milioane pasageri/an , numărul porților de îmbarcare de la cinci  la șapte, se dublează numărul de filtre de securitate (de la trei  la șase), iar pentru  check-in pasagerii vor avea la dispoziție 10 ghișee cu operator și șapte automate.

În exterior, va fi reconfigurat accesul  printr-o nouă legătură din giratorul șoseaua Alba-Iulia / str. Europa Unită.

Președinta CJS a afirmat în fața presei că instituția pe care o conduce a reușit ˝să prindă ultimul tren˝ în ceea ce privește finanațarea, dintre prioritățile europene viitoare fiind excluse investițiile în aerogari și transport aerian.

Lucrările sunt executate  de  Asocierea CON-A Sibiu, Bog’Art SRL și UTI Construction And Facility Management SA si se vor încheia pana la 31 decembrie 2023.

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.